La Şcoala cu clasele I-VIII Diosig a fost marcată încă o zi importantă în calendarul elevilor: Săptămâna Cărţii. În prima săptămână după vacanţa de Paşti, chiar din prima zi, care marchează debutul acestei manifestări, elevii din clasa a V-a au participat la o activitate dedicată Cărţii.
Activitatea s-a desfăşurat la bibliotecă şi a fost organizată de doamna bibliotecară şi doamnele profesoare de limba română. Elevii de clasa a V-a, atât de la secţia română, cât şi de la secţia maghiară, au venit să-şi manifeste interesul pentru carte şi citit.
Apoi, au fost vizionate materiale PowerPoint cu îndemnuri la lectură şi citate celebre despre lectură, precum şi multe imagini cu biblioteci faimoase şi impunătoare din întreaga lume. Urmărind imaginile, toţi participanţii au rămas impresionaţi şi şi-au exprimat dorinţa de a vizita măcar bibliotecile impozante din ţara noastră, cum ar fi Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai din Oradea sau recent inaugurata Bibliotecă Naţională din Bucureşti.La urmă , s-a discutat despre calitatea de cititor şi drepturile acestei categorii de oameni. Elevii s-au dovedit a fi extrem de ingenioşi, dar şi profunzi în emiterea ideilor legate de această temă. Drept recompensă, ei au primit câte un semn de carte care cuprindea Cele zece drepturi ale cititorilor atât în limba română, cât şi maghiară.