La Şcoala cu clasele I-VIII Diosig a fost marcată încă o zi importantă în calendarul elevilor: Săptămâna Cărţii. În prima săptămână după vacanţa de Paşti, chiar din prima zi, care marchează debutul acestei manifestări, elevii din clasa a V-a au participat la o activitate dedicată Cărţii.
Activitatea s-a desfăşurat la bibliotecă şi a fost organizată de doamna bibliotecară şi doamnele profesoare de limba română. Elevii de clasa a V-a, atât de la secţia română, cât şi de la secţia maghiară, au venit să-şi manifeste interesul pentru carte şi citit.
Activitatea a debutat prin explicarea alegerii zilei de 23 aprilie ca Zi Internaţională a Cărţii. Copiii au aflat de la doamna bibliotecară că această zi coincide cu zilele de naştere ale marilor scriitori universali: spaniolul Miguel de Cervantes (binecunoscut ca autor al faimosului Don Quijote) şi englezul William Shakespeare (părintele lui Romeo şi al Julietei).
Apoi, au fost vizionate materiale PowerPoint cu îndemnuri la lectură şi citate celebre despre lectură, precum şi multe imagini cu biblioteci faimoase şi impunătoare din întreaga lume. Urmărind imaginile, toţi participanţii au rămas impresionaţi şi şi-au exprimat dorinţa de a vizita măcar bibliotecile impozante din ţara noastră, cum ar fi Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai din Oradea sau recent inaugurata Bibliotecă Naţională din Bucureşti.

La urmă , s-a discutat despre calitatea de cititor şi drepturile acestei categorii de oameni. Elevii s-au dovedit a fi extrem de ingenioşi, dar şi profunzi în emiterea ideilor legate de această temă. Drept recompensă, ei au primit câte un semn de carte care cuprindea Cele zece drepturi ale cititorilor atât în limba română, cât şi maghiară.
Activitatea a fost evaluată de participanţi ca fiind interesantă şi toţi elevii au mărturisit că ea a avut un impact important asupra conştientizării rolului jucat de lectură în dezvoltarea personalităţii lor.